marți, 14 aprilie 2026

Ambalarea și etichetarea produselor alimentare-clasa a V a Educație tehnologică și aplicații practice

Ambalajul este numit „vânzătorul mut”, fiind pentru cumpărători un criteriu important de a cumpără un produs, protejând produsul.

Este confecționat din materiale diverse: plastic, lemn, textil, carton, hârtie, metal, reciclabile, având simboluri pentru produsele ecologice: eticheta ecologică a U.E., sigla națională „ae”, simbolul eco-ambalajului,  simbolul internațional pentru reciclare.

Are atașată o etichetă pe care sunt înscrise elementele de: identificare, informare, grafice, publicitare:

-denumirea/marca alimentului

-cantitatea netă

-valorile: nutritivă, energetică

-ingredientele

-termenul de valabilitate/de garanție

-condițiile de depozitare/de transport, când este cazul

-denumirea comercială, sediul producătorului,  a distribuitorului

-țara de origine/locul de origine

-instrucțiuni de utilizare

-codul de bare care cuprinde mai multe linii care indică: țara de origine, producătorul, denumirea produsului, numărul de control al codului.

Eticheta Nutri-Score este un sistem suplimentar, independent de etichetare a valorilor nutriționale, permițându-ne recunoașterea dintr-o singură privire a compoziției nutritive, rezultatul fiind exprimat pe o scară colorată de cinci puncte: verde-închis: compoziție nutritivă favorabilă, portocaliu-închis: nefavorabilă. Această etichetă folosește calculul pe baza informațiilor nutriționale ale alimentelor/100 de grame.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu